„În congresul cel d’intâiu ținut în București de absolvenții Școalelor superioare de comerț, cu prilejul jubileului Domniei de 40 de ani a Marelui Rege Carol, s’a manifestat dorința ca acești prețioși colaboratori ai conducătorilor afacerilor de Bancă, Comerț și Industrie să și aibă: Un Corp al lor constituit cu o revistă proprie. Un cerc de studii comerciale și contabile. Grație perseverenței noastre și bunei voințe a celor ce ne-au cunoscut și apreciat, ne-a fost îngăduit să vedem înfăptuindu-se cele trei aspirațiuni ale primilor luptători dintre colegii noștri. Odată realizate aceste năzuințe, atârnă de noi ca prin hărnicie, devotament și demnitate să le menținem și să le dezvoltăm. Va fi aceasta o sarcină mai grea, poate, decât aceea de a le dobândi. Am însă încrederea desăvârșită că fie care, din locul său, cât de sus sau cât de jos așezat, va ști să corespundă așteptărilor și încrederei puse în noi, și că în fie care există dorință și voință de prosperare, nu numai în ce privește persoana și interesele sale, dar și acelea ale instituției în care și-a închinat munca”.
Alocuțiunea Decanului Corpului, Nicolae Butculescu, la Primul congres al profesiei contabile (27-28 mai 1923)
Astăzi, la o sută de ani de la înființarea organismului profesional care reprezintă și gestionează profesia contabilă din România, într-o lume în care schimbarea joacă un rol esențial pentru a rămâne relevanți în noua paradigmă socio-economică, experții contabili și contabilii autorizați își consolidează poziția de consilieri de încredere ai antreprenorilor. Viziunea noastră este să contribuim la „crearea” antreprenorului pregătit pentru viitor, plecând, bineînțeles, de la contabilul pregătit pentru viitor.
Oferind consultanță strategică pentru mediul de afaceri, în interes public, profesioniștii contabili sunt esențiali pentru asigurarea rezilienței economiei naționale. În acest context, suntem conștienți de faptul că rolul și abilitățile profesioniștilor contabili trebuie să evolueze ca răspuns la cerințele mediului de business și acționăm în consecință. Trebuie să corespundem așteptărilor și încrederii acordate de mediul de afaceri, de societate. Astăzi, mâine, la fel ca în urmă cu 100 de ani.
Astăzi, la o sută de ani de la înființarea organismului profesional care reprezintă și gestionează profesia contabilă din România, într-o lume în care schimbarea joacă un rol esențial pentru a rămâne relevanți în noua paradigmă socio-economică, experții contabili și contabilii autorizați își consolidează poziția de consilieri de încredere ai antreprenorilor. Viziunea noastră este să contribuim la „crearea” antreprenorului pregătit pentru viitor, plecând, bineînțeles, de la contabilul pregătit pentru viitor.
Oferind consultanță strategică pentru mediul de afaceri, în interes public, profesioniștii contabili sunt esențiali pentru asigurarea rezilienței economiei naționale. În acest context, suntem conștienți de faptul că rolul și abilitățile profesioniștilor contabili trebuie să evolueze ca răspuns la cerințele mediului de business și acționăm în consecință. Trebuie să corespundem așteptărilor și încrederii acordate de mediul de afaceri, de societate. Astăzi, mâine, la fel ca în urmă cu 100 de ani.
Președinte
Vicepreședinți
Membri
„Profesia contabilă și-a demonstrat necesitatea și utilitatea încă de la momentul reglementării sale, în 1921, prin Decret Regal semnat de Regele Ferdinand I, până în prezent. Performanța managerilor tuturor entităților este dependentă de informația contabilă, pe baza căreia se exercită planificarea, controlul și luarea deciziilor. Contabilitatea este știința responsabilă în identificarea, colectarea, măsurarea, analiza, prelucrarea, interpretarea și comunicarea informațiilor utilizate de conducerea unei entități pentru atingerea obiectivelor de bază ale acesteia. Profesioniștii contabili au dat mereu dovadă de responsabilitate, competență, moralitate, probitate și demnitate în efectuarea lucrărilor specifice acestei frumoase profesii.
La un secol de la înființarea organismului nostru profesional, le urez membrilor «La mulți ani!» și succes în activitate!”
„Dragi colegi,
A XVII-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român coincide în acest an cu împlinirea unui secol de la înființarea organismului nostru profesional, în anul 1921.
Este un moment de mare bucurie pentru toți membrii Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, un moment semnificativ, de referință în evoluția profesiei contabile din țara noastră.
Noi, profesioniștii contabili din Arad, le urăm în acest moment aniversar tuturor colegilor din țară un sincer și călduros «La mulți ani!», multă sănătate, succes în activitate și numai bucurii!”
„La 13 iulie 1921, Regele Ferdinand I al României a emis decretul de aprobare a Legii pentru organizarea Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili în România, ca organism profesional independent.
Anul acesta, la 13 iulie, marcăm împreună un secol de la reglementarea profesiei noastre și sărbătorim centenarul organismului profesional CECCAR, aflându-ne într-o zi istorică.
Aruncând o privire spre clepsidra timpului, ne încearcă pe toți un puternic sentiment de mândrie și încărcătură emoțională, regăsindu-ne parte din marea «familie» a CECCAR, puternică, unită și performantă.
Îmi doresc ca, împreună cu dumneavoastră, să începem să scriem, de astăzi, istoria secolului viitor pentru profesia contabilă în «România de mâine».”
„100 de ani de istorie a CECCAR sunt un prilej de a privi spre viitor cu satisfacție și mândrie. Sunt 100 de ani de unitate, solidaritate și responsabilitate, în care CECCAR a jucat un rol activ în interesul public, în progresul României. Îmi doresc ca și în următoarea sută de ani CECCAR să rămână același corp profesional
de elită, de care membrii să fie mândri.Suntem conștienți că purtăm pe umeri responsabilitatea continuării eforturilor depuse de bravii noștri predecesori și că avem datoria de a păstra cu demnitate și de a transmite generațiilor următoare valorile morale care au caracterizat dintotdeauna activitatea profesioniștilor contabili.
La mulți ani, dragi colegi! La mulți ani, CECCAR!”
„Împlinirea misiunii de președinte al Consiliului Filialei CECCAR Bihor o realizez prin construirea unei strânse legături cu toți colegii mei, colaborarea profesională pentru promovarea profesiei, grija pentru provocările cu care se confruntă membrii noștri, implicare în tot ceea ce poate fi de folos profesiei contabile. Toți ne dorim prosperitate și recunoaștere profesională și pentru aceasta avem nevoie de unitate. Acta non verba! Acesta este țelul meu!
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în activitatea filialei, care au venit cu propuneri și soluții pentru dezvoltarea profesiei noastre.
Forța profesiei noastre să crească și să dăinuiască! La mulți ani prosperi și fericiți, dragi colegi! Sunt mândră și onorată că pot reprezenta interesele membrilor CECCAR Bihor în acest moment aniversar, centenarul profesiei contabile!”
„La ceas aniversar, îmi doresc și vă doresc, dragi colegi, 100×100 de succese în tot ceea ce întreprindeți, visuri împlinite și multă sănătate! Fie și numai pentru faptul că aparținem unei profesii care astăzi împlinește un secol de la reglementare în țara noastră, trebuie să lăsăm modestia la o parte și să ieșim în față deoarece CONTăm! Contabilitatea este o profesie sănătoasă care ne ține mintea trează.
La mulți ani, oameni faini, profesioniști contabili!”
„CECCAR, 100 de ani! La 13 iulie 2021, valorile trecutului se întâlnesc cu prezentul, iar organizația profesioniștilor contabili aniversează, sub sigla CECCAR de astăzi, o bogată, frumoasă și meritorie pagină de istorie, de profesie liberală, închinată deservirii interesului public, al cetățeanului. Sentimentul de siguranță pe care profesionistul contabil de astăzi, membru CECCAR, îl oferă mediului de afaceri în managementul businessului și pe care, în ultimă instanță, îl inspiră comunității, ca «sanitar al economiei», constituie chintesența activității, rolului și misiunii acestuia în angrenajul vieții economice și sociale.
Statutul de parteneri de bază pentru contribuabili și, în egală măsură, pentru autorități, dobândit de-a lungul timpului prin muncă, perseverență, etică și competență profesională, conferă Corpului și membrilor săi statutul de consultanți avizați în luarea deciziilor cu impact economic și financiar, la nivel individual, micro și macroeconomic.
La mulți ani, profesioniști contabili! La mulți ani, CECCAR!”
„Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, unul dintre cele mai vechi organisme profesionale din țara noastră, împlinește anul acesta, la 13 iulie, 100 de ani de la înființare. Este un moment aniversar, cu semnificații deosebite, deoarece îi celebrăm pe cei care au dat dovadă în permanență de profesionalism, devotament, seriozitate și s-au implicat necondiționat la formarea și consolidarea Corpului, creionând, astfel, imaginea pozitivă a profesiei contabile.
Încă de la înființare, membrii Corpului nostru profesional au jucat un rol foarte important în dezvoltarea profesiei contabile, atât pe plan intern, cât și la nivel
internațional. Sunt realități de care ar trebui să fim mândri. Un exemplu în acest sens este adoptarea propunerii delegaților români, cu prilejul primului Congres Internațional de Contabilitate, desfășurat în anul 1926, la Bruxelles, referitoare la necesitatea armonizării și standardizării contabilității la nivel internațional.Le urez un călduros «La mulți ani!» tuturor profesioniștilor contabili! Vă doresc noi realizări pe plan profesional și personal, curaj, încredere în forțele proprii și să vă împliniți toate aspirațiile!”
„Profesioniștii contabili din Brăila sărbătoresc, alături de colegii din întreaga țară, 100 de ani de la înființarea Corpului profesional. Încercări de constituire a unui Corp de experți contabili s-au făcut chiar înainte de 1921, când s-au făcut intervenții pe lângă Camerele de Comerț din București, Galați și Brăila ca acestea să facă demersurile necesare pentru ca Ministerul de Industrie și Comerț să creeze, pe cale de regulament, un Corp al experților contabili pe lângă Camerele de Comerț. Acest demers a fost întrerupt de izbucnirea războiului.
Visul profesioniștilor contabili a devenit realitate în anul 1921, când Regele Ferdinand I, «Întregitorul de țară», a aprobat Legea pentru organizarea Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili. Profesioniștii contabili, uniți în visul înaintașilor, sunt parte a vieții economice și își desfășoară activitatea la standarde internaționale.
La mulți ani, CECCAR! La mulți ani, profesioniștilor contabili!”
Ce înseamnă CECCAR?
100 de ani. 100 de ani de tradiție. 100 de ani de tradiție pentru viitor. 100 de ani de la reglementarea profesiei contabile în România.
Mândria de a fi contemporan cu centenarul profesiei contabile, o profesie nobilă, de tradiție, care a contribuit la construirea României moderne în perioada interbelică.
De la perioada interbelică la era digitală, la globalizare a fost un drum lung și în care, pe mai departe, profesionistul contabil, membru al organismului profesional CECCAR, trebuie să privească spre viitor pornind de la tradiție și de la realitățile zilelor noastre, împletind armonios dezvoltarea pe plan național cu dezvoltarea colaborărilor internaționale.
Mă înclin în fața activității profesionale și a rezultatelor obținute de membrii organismului nostru profesional.
Transmit, pe această cale, cele mai bune gânduri tuturor profesioniștilor contabili din România.
La mulți ani, dragi colegi! ContaȚi pe Noi. ContaȚi, cu Noi.
Și, ca de fiecare dată, nu uitați: Putere prin competență!
Al dumneavoastră, la an centenar, cu onoare și mândrie,
„La 13 iulie 1921, prin Decret Regal semnat de Regele Ferdinand I, a fost legiferată profesia contabilă în România. În cei 100 de ani care au trecut de atunci, profesia noastră a evoluat, iar noi avem obligația morală de a nu ne uita «primii pași» și nici pe cei care au deschis acest drum.
Suntem onorați de a avea privilegiul să fim activi în momentul marcării centenarului profesiei și în același timp suntem datori de a spori, prin întreaga noastră activitate, importanța și prestigiul acesteia.
La mulți ani tuturor celor care «trudesc» în acest domeniu!”
„Din orașul de pe Bârzava, acolo unde, anul acesta, sărbătorim 250 de ani de industrie reșițeană, privim cu mândrie la trecutul și prezentul profesiei contabile.
La 100 de ani de pricepere și dăruire, în care oamenii și faptele lor au trecut testul provocărilor timpului, astăzi, mai mult ca oricând, idealurile din 1921 trebuie transpuse într-un efort colectiv pentru a ne consolida rolul și locul în societate, împărtășind valori, emoții și deziderate comune, cu încredere și speranță în viitorul pe care noi, contabilii de astăzi, îl construim.
Cu mulțumiri celor care i-au dat viață profesiei contabile reglementate, celor care au stabilit, prin conceptul de etică, «ceea ce ar trebui să facem și ceea ce nu ar trebui să facem dacă am fi raționali, binevoitori, imparțiali, bine intenționați» (Timo Airaksinen), mă simt onorată să fac parte din această profesie și mai cu seamă să fac parte din echipa CECCAR la ceas aniversar. La mulți ani!”
„Marcarea a 100 de ani de la înființare de către organismul profesional înseamnă recunoașterea de care se bucură organizația noastră, rolul esențial pe care îl au profesia și profesionistul contabil în societate, în economia națională.
Mă mândresc că fac parte din acest organism profesional, din această echipă unită și frumoasă care este CECCAR! La mulți ani tuturor profesioniștilor contabili! La mulți ani, CECCAR!”
„Dragi colegi, stimați colaboratori și parteneri ai profesiei noastre, ziua de 13 iulie 2021 este un moment aniversar special deoarece sărbătorim un veac de la reglementarea profesiei contabile în România, reprezentată de CECCAR. La acest moment de sărbătoare putem să afirmăm că suntem un actor important în desăvârșirea interesului public.
CECCAR este unul dintre cele mai vechi și mai mari organisme profesionale din România și deține unul dintre cele mai importante roluri în viața economică. Prin aplicarea principiilor și valorilor sale, CECCAR se evidențiază prin profesionalism, încredere și respect. La acest moment festiv, noi, toți cei care suntem parte a acestei profesii, trăim cu intensitate maximă emoția, bucuria, dar și responsabilitatea pentru munca pe care o desfășurăm.
Doresc să le mulțumesc celor care s-au implicat, de-a lungul timpului, pentru creșterea și dezvoltarea profesiei și tuturor colegilor care, cu devotament, cu dragoste față de profesie, contribuie la consolidarea rolului și importanței acesteia în societate.”
„Sunt bucuros și foarte onorat să fac parte dintr-o organizație profesională atât de importantă pentru societate, ale cărei valori sunt profesionalismul, competența, seriozitatea și responsabilitatea. Aplicând aceste principii, profesioniștii contabili și-au clădit un statut binemeritat, prin reinventarea, prin actualizarea permanentă, răspunzând provocărilor timpurilor, astfel încât experții contabili și contabilii autorizați sărbătoresc, anul acesta, centenarul profesiei reglementate în România.
La ceas aniversar, îi felicit pe membrii Corpului, dorindu-le multă sănătate, putere de muncă și succes în toate activitățile personale și profesionale! La mulți ani, CECCAR!”
„Cu prilejul Zilei Naționale a Contabilului Român doresc să-i felicit pe toți colegii de breaslă. Îmi exprim recunoștința față de toți profesioniștii contabili pentru efortul pe care l-au depus și îl depun în fiecare zi pentru ca profesia contabilă să fie una apreciată de toate comunitățile profesionale din țară și din străinătate. În acest moment, în care sărbătorim 100 de ani de la reglementarea profesiei contabile în România, trebuie să fim mândri că practicăm o profesie cu tradiție, pe cât de complexă, pe atât de frumoasă, plină de provocări, dar și de recunoștință de la toți cei pe care îi ajutăm prin munca noastră.
La mulți ani, dragi colegi! La mulți ani, CECCAR!”
„Sunt onorată să mă alătur tuturor celor care își îndreaptă gândurile către profesia contabilă la ceas aniversar. Tradiția dată de cei 100 de ani de la înființarea
organismului profesional, împreună cu capacitatea de a fi rezilienți și a ne reinventa, ne conferă certitudinea reușitei în viitor. Sărbătorim anul acesta rezultatele multor generații dinaintea noastră. Să o facem privind încrezători spre viitor, lăsând moștenire generațiilor viitoare o reputație impecabilă, un spirit proactiv, capacitatea de a face față provocărilor, ambiția de a fi cei mai buni, de a crea valoare, de a CONTA!La mulți ani, buni și prosperi!”
„13 iulie 2021 înseamnă un secol de la reglementarea profesiei contabile din România. Sunt onorat și, totodată, mândru că sunt martor la aceste momente care, pe lângă emoția puternică pe care o stârnesc, pun în lumină tradiția și continuitatea de care a dat dovadă profesia contabilă în toată această perioadă. Astfel de sentimente sunt amplificate și de faptul că centenarul ne găsește uniți și mai puternici ca oricând în cadrul CECCAR, recunoscut ca fiind unul dintre cele mai puternice organisme profesionale din regiunea de sud-est a Europei.
În acest moment de legitimă mândrie le urez «La mulți ani!» tuturor celor care practică această profesie și îmi îndrept gândurile de mulțumire către toți cei care au asigurat puterea și resursele necesare pentru dezvoltarea contabilității, a profesiei contabile în România.”
„Percepția externă a contabilității și a profesioniștilor contabili este importantă într-un context social mai larg. A fi profesionist contabil presupune să proiectăm o imagine de încredere și respectabilitate și să oferim certitudini, expertiză și perspective prin modul nostru de manifestare, prin noi înșine, ca profesioniști contabili, încercând a ne diferenția prin calitatea serviciilor noastre. Percepțiile din cadrul comunității mai largi, educația, expertiza și etica profesioniștilor contabili contează. În consecință, nu este deloc surprinzător faptul că activitatea organismului nostru profesional este dedicată consolidării încrederii publicului în serviciile oferite de profesioniștii contabili, implicit în profesie.
La ceas aniversar, încurajăm și onorăm profesioniștii contabili, care se străduiesc să absoarbă și să se ocupe, în mod eficient, de noi reglementări privind contabilitatea, fiscalitatea, guvernanța corporativă, înlăturând stereotipurile existente cu privire la rolul contabilității și al profesionistului contabil.”
„Centenarul CECCAR reprezintă în fapt celebrarea profesiei contabile din România, a profesioniștilor contabili care, prin eforturile comune, au reușit să impună o exigență și un profesionalism specifice. În fața provocărilor socio-economice și informatice, profesionistul contabil a reușit să se adapteze și să îndeplinească, cu dăruire și pricepere, exigențele impuse de specificul profesiei.
Sărbătorirea a 100 de ani de la reglementarea profesiei contabile în România trezește un sentiment de mândrie pentru că facem parte dintr-o organizație profesională care, prin activitatea membrilor săi, a arătat unitate și profesionalism.
La mulți ani, CECCAR! La mulți ani tuturor profesioniștilor contabili!”
Dragi colegi,
Mă adresez acum, la împlinirea unui secol de la reglementarea profesiei contabile, tuturor colegilor. Am marea onoare de a fi președintele Consiliului Filialei Gorj a CECCAR acum, în anul sărbătoririi a 100 de ani de la reglementarea profesiei contabile în România.
Profesia contabilă nu este ușoară. Are în spate ani de studii și pregătire, zeci și poate sute de examene și este un exemplu de profesionalism, corectitudine și consecvență. Profesioniștii contabili contribuie zi de zi la sprijinirea și dezvoltarea afacerilor, investitorilor. Fără contribuția profesioniștilor contabili, afacerile nu ar exista.
Contabilul „cu mânecuțele suflecate” nu mai există. Contabilul prezentului și viitorului este adaptat erei digitale, este bine pregătit profesional, atât economic, cât și în discipline complementare. Informațiile circulă cu tot mai mare viteză, iar contabilul a păstrat ritmul mereu. Viitorul este, pentru profesia contabilă, o continuă provocare, dar prin pregătirea noastră continuă vom reuși să fim un sprijin pentru mediul de afaceri, așa că, în încheiere, spunem cu mândrie: ContaȚi pe Noi.
ContaȚi, cu Noi. De o sută de ani!
La mulți ani, dragi colegi!”
„Generația noastră are onoarea și menirea de a marca un secol de apreciere a profesiei și a activității profesioniștilor, de la momentul reglementării profesiei
contabile în România. Recunoașterea profesioniștilor contabili, implicit a organismului profesional, s-a realizat printr-o pregătire și formare continuă remarcabilă în acest domeniu. Am convingerea că generațiile viitoare de profesioniști vor continua să adapteze profesia, să-și adapteze activitatea la provocările și oportunitățile unei lumi deschise la cunoaștere și informare, alături de autorități și instituții de reglementare, mediul de afaceri, alți parteneri.Le mulțumesc tuturor profesioniștilor contabili de azi!
Respect și recunoștință celor care au fost și celor care sunt.”
„Sărbătorirea unui centenar este, în sine, un eveniment de grație care vorbește despre succes și trăinicie, despre victoria în lupta cu timpul, cu ceea ce el pretinde în scurgerea lui implacabilă: adaptarea continuă la vremurile noi, la generațiile noi, la nevoile și cerințele lor.
Dincolo de evoluțiile științei contabilității, de modificările sistemelor legislative în materie sau, mai degrabă, străbătându-le prin ani ca un fir roșu, au stat șiruri lungi de slujitori ai cauzei, oameni dedicați acestei munci, eu, tu, noi toți, dragi colegi din prezent și din trecut, noi, cei care suntem, dar și ei, cei care nu mai sunt în această lume și pe care se cuvine să-i cinstim deopotrivă! Structura profesională numită generic CECCAR nu este o entitate amorfă, un concept, ci este o ființă vie, având mintea și sufletul tuturor profesioniștilor contabili atașați de ea, de-a lungul timpului.
Îndrept un gând de mulțumire și recunoștință spre toți cei care au sprijinit profesia contabilă pe durata veacului care a trecut, spre toți cei care au avut încredere în profesioniștii contabili, în CECCAR, îndrept un gând de prietenie și de dragoste spre toți colegii cunoscuți și necunoscuți din profesia contabilă și îmi exprim
convingerea că, începând de acum, CECCAR pornește cu pas hotărât spre aniversarea milenară!La mulți ani!”
„Suntem contemporani în anul CENTENAR al profesiei contabile, un motiv în plus să ne reamintim că prezentul este momentul în care se naște viitorul nostru mai bun.
Trecutul ne-a dăruit comori inestimabile de amintiri și experiențe, iar prezentul ne oferă șansa de a le folosi cu înțelepciune pentru a ne contura viitorul. Stimați colegi, astăzi trebuie să fim inteligenți – și să investim experiențele trecutului, înțelepți – și să împrumutăm bucuria și nerăbdarea caracteristice realizărilor viitoare, pentru binele comun al societății și al profesioniștilor contabili.
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România este creat pe un sistem de valori care face ca prezentul să fie unul de care suntem mândri, iar aspirațiile viitorului să îl plaseze permanent între profesiile elitiste ale societății.
Marcarea a 100 de ani de la înființarea CECCAR îmi oferă prilejul de a le ura tuturor profesioniștilor contabili mult succes în prezent și viitor, iar înaintașilor noștri, recunoștință!
La mulți ani, CECCAR! La mulți ani, profesioniștilor contabili!”
„Centenarul profesiei contabile reglementate în România este cea mai bună ocazie pentru a ne reaminti nouă, dar și celorlalți că profesia contabilă din țara noastră a avut resursele de a se alătura, odată cu începutul înfloririi României, altor profesii liberale ale căror activități au contribuit și contribuie semnificativ la promovarea interesului public.
Valorile fundamentale promovate de profesia contabilă de-a lungul timpului reprezintă repere de bază în funcționarea afacerilor, în consolidarea relațiilor dintre contribuabili și autorități, în luarea deciziilor economice la toate nivelurile. Conexiunea directă a profesioniștilor contabili cu lumea afacerilor, caracterizată de o dinamică extraordinară, îi face pe aceștia să-și adapteze în permanență instrumentele de lucru, cunoștințele, abilitățile,
astfel încât răspund cu succes cererii sociale în continuă schimbare.”
„La 100 de ani de la momentul reglementării profesiei contabile în România, nu mă aștept să iasă lumea pe străzi aplaudând contabilii sau să văd avalanșe de mulțumiri și recunoștință la adresa contabililor care s-au jertfit pe altarul debitului și creditului.
Însă despre contabil spun doar atât: este cel pe mâna căruia lăsăm banii firmei, cel care ne calculează ce avem de plată și ce putem duce acasă, cel care face niște lucruri pe care rareori le înțelegem sau încercăm să le înțelegem și care, la sfârșitul lunii, ne dă să semnăm «niște tabele».
De multe ori este și avocat, manager de resurse umane – că, până la urmă, cât de greu este să faci un contract de muncă, un pontaj?! Cât despre statul de salarii – mare lucru! Îl face programul, nu?! Recuperare indemnizații de concediu, șomaj tehnic, recuperare concedii medicale? Nu este nicio problemă pentru contabil! Vine o «hârtie» la birou pe care sunt scrise niște lucruri pe care cu greu le înțelegem sau în care se zice ceva de vreo raportare statistică? Niciun fel de problemă! O trimitem contabilului să se ocupe.
Nu în ultimul rând, te-ai certat cu partenerul de afaceri, cu un furnizor, un client? Tot contabilului trebuie să-i povestesc, trebuie să aibă el și o latură de bun ascultător și poate îmi dă și un sfat. Până la urmă, am încredere să-i las banii mei pe mână, de ce să nu-i împărtășesc și celelalte probleme pe care le am?! Uneori
antreprenorii văd în contabil un veritabil Harry Potter, cel care are o baghetă magică și face să dispară TVA aceea mare pe care o au de plătit.Contabilul, liniștit, tace și face, rareori se revoltă și încearcă nopți și zile să găsească soluții pentru a fi toată lumea fericită.
De aceea vă propun ca la sărbătorirea a 100 de ani de la reglementarea profesiei contabile în România să nu ridicăm vreo statuie a contabilului fără glorie, să nu ne uităm la ei ca la niște eroi ai luptei cu cifrele, ci doar să-i invităm la un pahar de vin și să le spunem, poate pentru prima dată: «MULȚUMESC!»”.
„Acum, când sărbătorim un secol de la reglementarea profesiei contabile din România, putem afirma că profesia noastră are o istorie care ne face să ne simțim mândri, dar care, totodată, ne obligă să ne implicăm proactiv în dezvoltarea și promovarea ei, fructificând valorile tradiției.
Cheia succesului constă în actualizarea continuă a competențelor noastre, ale profesioniștilor contabili, în raport cu realitatea economică de azi și de mâine, în
parteneriatele cu mediul de afaceri și cu instituțiile de reglementare, în interes public.La ceas aniversar, doresc să le urez tuturor colegilor mulți ani fericiți, împliniri și multe realizări profesionale, dar și personale!”
„Dragi colegi,
La 13 iulie, anul acesta, se împlinesc 100 de ani de la înființarea CECCAR. Un secol… Un secol de istorie, de muncă asiduă a colegilor noștri, totodată, un secol în care profesia contabilă a evoluat mult, în pas cu vremurile. Organismul nostru profesional a evoluat, a «crescut», numărând, în prezent, peste 30.000 de membri.
Aceasta ne încurajează și ne ajută să mergem mai departe și să nu uităm! Să nu îi uităm pe cei care au făcut acest lucru posibil, să nu uităm că munca noastră a fost și este importantă, atât pentru beneficiarii lucrărilor noastre, cât și pentru noi, experții contabili și contabilii autorizați.
Vă doresc multă sănătate, forță de muncă, împliniri atât profesionale, cât și personale și liniște, alături de cei dragi!
Viitorul ne așteaptă! La mulți ani, CECCAR!”
„Am avut șansa să fiu în activitate la acest moment aniversar pentru noi, profesioniștii contabili, respectiv împlinirea unui secol de la reglementarea profesiei contabile în țara noastră, și să fiu alături de membrii filialei, ai Corpului.
Deși pandemia a afectat și activitatea experților contabili și contabililor autorizați, acești profesioniști nu s-au descurajat și s-au implicat, ca întotdeauna, în activitatea de zi cu zi, în sprijinirea clienților, în misiunea la care s-au angajat față de aceștia, față de instituțiile statului, furnizând și prelucrând informațiile financiar-contabile și întocmind situațiile financiare la termenele legale.
La mulți ani!”
„Am o admirație specială și un respect deosebit pentru înaintașii profesiei. Ei au reușit, cu puțin, să obțină realizări mari. Acum 100 de ani, prin eforturile lor, a fost reglementată profesia noastră în România, ceea ce a dus, implicit, la înființarea organizației noastre profesionale care, prin munca și dăruirea experților contabili și contabililor autorizați, «contabilizează» în prezent peste 30.000 de membri, cu filiale în toate județele țării. 100 de ani de profesionalism,
seriozitate și responsabilitate.Dorința mea, a colegilor mei, profesioniști contabili, a fost aceea de a continua munca și realizările înaintașilor, de a contribui la dezvoltarea profesiei și la adaptarea sa permanentă în contextul modernizării societății românești, europene și mondiale. Trecutul nostru este baza realizărilor viitoare.
La mulți ani, dragi colegi! La mulți ani, CECCAR!”
„În acest an se împlinește un secol de la recunoașterea profesiei contabile în România. Legea de înființare a Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili a fost promulgată, în anul 1921, de Regele Ferdinand I. Profesia noastră are o reputație internațională. Ne mândrim cu profesia noastră, o susținem atât prin rezultatele obținute, cât și prin aportul la dezvoltarea sistemului economico-financiar.
Vă mulțumesc, stimați colegi, pentru profesionalismul dumneavoastră, pentru determinarea pe care o dovediți constant pentru dezvoltarea competențelor și
abilităților dumneavoastră, în sprijinul profesiei, al mediului de afaceri, al societății.Sărbătorirea a 100 de ani de la înființarea Corpului nostru profesional este un prilej de bucurie pentru toți colegii profesioniști contabili.
La mulți ani, dragi colegi!”
„Ziua Națională a Contabilului Român, eveniment cu tradiție, ajuns anul acesta la cea de-a XVII-a ediție, reprezintă un prilej de bucurie pentru noi, membrii Filialei CECCAR Prahova, pentru profesioniștii contabili din întreaga țară, un moment de legitimă mândrie a celor care practică această profesie și, totodată, un moment de cinstire a celor care au asigurat unitatea și au dat puterea și resursele necesare dezvoltării contabilității în România, deoarece sărbătorim un secol de la legiferarea profesiei contabile în țara noastră.
Ziua de 13 iulie are o semnificație istorică aparte pentru noi, deoarece, în urmă cu 100 de ani, la 13 iulie 1921, prin Decret Regal, Regele Ferdinand I al României a aprobat Legea pentru organizarea Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili în România ca organism profesional independent, fiind reglementată astfel profesia contabilă în țara noastră.
În aceste momente festive vă adresez, dragi colegi, gânduri frumoase și urări de sănătate, putere de muncă, împliniri și depline satisfacții în tot ceea ce întreprindeți, cu pasiunea, înțelepciunea, consecvența, rigoarea și competența specifice comunității noastre, a profesioniștilor contabili. La mulți ani!”
„Napoleon Bonaparte susținea că «ordinea contabilă este pentru cârmuire lege sacră (…)». Goethe aprecia că «(…) ea (contabilitatea) este una dintre cele mai sublime creațiuni ale geniului uman (…) fiind o oglindă a trecutului și călăuză a viitorului».
Contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor. Profesia contabilă este singura sursă de informații pentru existența oricărei entități. O anumită categorie de informații financiar-contabile stă la baza adoptării oricăror decizii. De calitatea acestor informații depinde în totalitate planificarea strategică a dezvoltării economice a oricărei entități.
Profesioniștii contabili sunt cei care formează inelul de legătură între mediul de afaceri și autoritățile publice. Fără profesionistul contabil nu poate exista și funcționa nicio autoritate publică sau entitate economică, niciun domeniu de activitate.
Acum, în aceste momente de reflecție, când se împlinesc 100 de ani de la înființarea CECCAR și de la reglementarea profesiei contabile în România, putem spune că «profesia contabilă a fost, este și va fi pusă în slujba interesului public, spre binele public». La mulți ani!”
„Trăiesc o mare bucurie alături de colegii din filiala Sălaj și din toată țara! Sunt mândră că fac parte din generația privilegiată care astăzi, 13 iulie 2021, cu prilejul Zilei Naționale a Contabilului Român, sărbătorește 100 de ani de la nașterea CECCAR, de la reglementarea profesiei contabile în țara noastră prin semnarea, de către Regele Ferdinand I, a Decretului Regal din 13 iulie 1921.
Le aducem un omagiu înaintașilor noștri, care, prin reprezentanții lor – Grigore Trancu-Iași, George Alesseanu, Nicolae Butculescu –, au avut o contribuție deosebită la dezvoltarea și afirmarea profesiei contabile din țara noastră, atât pe plan național, cât și mondial.
La mulți ani, CECCAR!”
„Pe parcursul celor 100 de ani de activitate reglementată în România, profesia contabilă a fost în continuă dezvoltare. A trebuit să se reinventeze mereu astfel încât să facă față tuturor provocărilor și să contribuie la dezvoltarea economiei.
Centenarul profesiei contabile în România are loc într-o perioadă în care profesioniștii contabili și-au demonstrat capacitatea de a fi rezilienți, de a se adapta și de a se reinventa, de a genera schimbare.
Sunt mândră că am ocazia să sărbătoresc centenarul profesiei noastre alături de voi, dragi colegi, și sunt convinsă că profesionistul contabil va avea întotdeauna un rol important în economie și în performanțele acesteia”.
„Centenarul profesiei contabile este un prilej deosebit de a le ura tuturor colegilor succes în activitatea profesională! Rezultatele activității noastre de zi de zi dovedesc că suntem profesioniști, profesioniști contabili. Sunt convins că mediul de afaceri din România va continua să aibă încredere în serviciile oferite de noi, experții contabili și contabilii autorizați, și se va baza pe noi în luarea deciziilor de business, iar organele judiciare vor beneficia de concluzii corecte și legale ale experților, astfel încât binele și interesul public să primeze.
Așa să ne ajute Dumnezeu!”
La 13 iulie, CECCAR sărbătorește 100 de ani de la înființare, prin semnarea, de către Regele Ferdinand I, a Decretului Regal pentru aprobarea Legii pentru organizarea Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili, lege promovată și contrasemnată de Grigore Trancu-Iași, în calitate de ministru al muncii și ocrotirilor sociale la acea vreme.
Cu această ocazie, le urez tuturor membrilor filialei, colegilor din toate celelalte filiale ale Corpului, membrilor Consiliului superior al CECCAR mult succes în activitatea desfășurată și împlinirea tuturor dorințelor! Aceleași urări de bine le transmitem colaboratorilor noștri atât din mediul privat, cât și din instituțiile publice. Desfășurată sub sloganul «Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!», această ediție, a XVII-a, a Zilei Naționale a Contabilului Român, cu toate
semnificațiile sale, reiterează ideea că «prin noi înșine», împreună, suntem mai puternici! La mulți ani!”
„Profesia contabilă reglementată din România a ajuns la cifra perfectă: 100 (10×10), ceea ce semnifică «unitatea», «unirea» sau «perfecțiunea». 100 simbolizează, la scară mică, infinitul și este diviziunea 1.000-ei. Dincolo de cifre și rapoarte, vedem astăzi în experții contabili și în contabilii autorizați încrederea ce se acordă celei mai respectate profesii orientate spre viitor, într-o lume aflată într-o dinamică permanentă.
La ceas aniversar, ne dorim mulți ani prosperi și plini de sănătate!
La mulți ani, CECCAR!”
„Este o mare bucurie, atât pentru mine, cât și pentru toți profesioniștii contabili, ca în ziua de 13 iulie 2021 să sărbătorim, la nivel național, 100 de ani de când Regele Ferdinand I a promulgat Legea pentru organizarea Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili.
În cei 100 de ani care au trecut de la reglementarea profesiei contabile în țara noastră, profesioniștii contabili au avut o contribuție activă la dezvoltarea economică și socială a țării, s-au dovedit un suport real pentru mediul de afaceri, fiind consilieri de încredere ai agenților economici, pe care se poate conta întotdeauna, mai ales în perioadele dificile, de criză.
Dumnezeu să-i binecuvânteze pe înaintașii care, prin străduințele lor, au contribuit la legiferarea profesiei noastre, iar pe noi, cei de acum, să ne ajute să o dezvoltăm, să-i aducem plusvaloare, pentru un viitor pe care îl merită din plin nobila noastră profesie!”
„Astăzi este un moment de mare sărbătoare deoarece serbăm Ziua Națională a Contabilului Român și, totodată, 100 de ani de la cel mai important moment din istoria profesiei contabile românești – înființarea Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili din România, la 13 iulie 1921.
Avem o istorie care ne face să fim mândri, dar care ne și obligă să ne dedicăm activitatea pentru a continua tradiția. Albert Einstein spunea așa: «Valoarea unui
om rezidă în ce dă el, și nu în ceea ce e capabil să primească». Vă îndemn, așadar, ca împreună să contribuim cu tot ceea ce putem la bunul mers și la dezvoltarea profesiei minunate pe care ne-am ales-o.Vă transmit multă sănătate, gânduri frumoase și satisfacții în tot ceea ce faceți! La mulți ani!”
„Dacă astăzi contabilitatea și profesionistul contabil se bucură de un statut respectabil în societatea românească, acest lucru se datorează și celor care au luptat pentru crearea unui corp, pentru reprezentarea contabililor și pentru legiferarea practicării contabilității și profesionalizarea acestui domeniu. Nu a fost ușor, având în vedere modul în care contabilul era perceput în secolul XIX. A fost însă un efort colectiv care s-a întins pe parcursul mai multor decenii și care a implicat și un consens în privința celor mai potrivite abordări pentru atingerea acestui obiectiv.
Istoria profesiei contabile și a contabililor din România este în egală măsură și o istorie a demersurilor inițiate de primii contabili profesioniști, formați conform standardelor occidentale și superiori celor care au învățat contabilitatea doar din practică, pentru recunoașterea lor ca profesie distinctă, reglementarea practicării contabilității și stabilirea unor criterii pentru a accede în această categorie, a profesioniștilor contabili.”
Ziua de 13 iulie 2021 are o însemnătate deosebită pentru profesia contabilă din România, împlinindu-se 100 de ani de la recunoașterea acesteia ca profesie liberală, prin Decret Regal semnat de Regele Ferdinand I. Marcăm un secol de realizări, un secol în care generații de profesioniști contabili au pus bazele unei profesii menite să vină în sprijinul economiei, al mediului de afaceri, în interes public.
În acest timp am evoluat, ne-am transformat, am știut să ne adaptăm la provocările pe care ni le-a impus prezentul și am dovedit că suntem parteneri pe care se poate «conta» pentru colaboratorii noștri, fie ei antreprenori sau instituții de reglementare. În aceste momente de sărbătoare vă adresez, dragi colegi, cele mai calde urări de sănătate, putere de muncă și împliniri pe toate planurile! La mulți ani, dragi colegi! La mulți ani, CECCAR!
1921-2021
100 de ani de la înființarea CECCAR, un secol de la reglementarea profesiei contabile în România
Marcăm centenarul profesiei contabile printr-o serie de materiale care vin să contureze istoria profesiei contabile, din 1921 până în prezent.
Să începem spunându-vă cum am pornit la drum.
Primii pași în direcția organizării unei asociații de experți contabili au loc în 1888, la aproape un deceniu de la obținerea independenței României, pe fondul unei societăți aflate într-o fază accelerată de modernizare în toate domeniile de activitate. Un grup de absolvenți ai școlilor comerciale, în majoritate funcționari superiori ai Băncii Naționale a României, înființează atunci Cercul Absolvenților Școalelor Comerciale și Financiare, transformat, un an mai târziu, în Asociația Absolvenților Școalelor Superioare de Comerț. În anul 1906, la 29 octombrie, este organizat Congresul Asociației Absolvenților Școalelor Superioare de Comerț unde, ca prim punct din program, figura „necesitatea legiferării profesiei de contabil”.
După o vremelnică sciziune, în aprilie 1910, organizațiile absolvenților se unesc, sub denumirea de Corpul Absolvenților Școlilor Superioare de Comerț, și, ca urmare a izbucnirii Primului Război Mondial, organizația va căpăta personalitate juridică abia în 1916.
În vara anului 1921, la trei ani distanță de la realizarea idealului național – unirea tuturor românilor într-o singură formațiune statală –, România făcea un nou pas înainte în drumul spre modernizarea societății și a instituțiilor sale, fiind reglementată profesia de contabil. După mai bine de 40 de ani de muncă și inițiative de pionierat pentru dezvoltarea profesiei, la 13 iulie 1921, Regele Ferdinand I, „Întregitorul de țară”, aproba, prin Decretul Regal nr. 3.063, Legea pentru organizarea „Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili”, textul actului normativ fiind contrasemnat de Grigore Trancu-Iași, în calitate de ministru al muncii și ocrotirilor sociale, lege care a fost publicată apoi în Monitorul Oficial nr. 80 din 15 iulie 1921.
România s-a alăturat, astfel, în acele vremuri, marilor puteri economice – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Regatul Italiei, Republica de la Weimar (Germania de astăzi) și Statele Unite ale Americii, țări în care profesia contabilă era legiferată.