Măsuri de sprijin
Procedura aprobată prin Ordinul președintelui ANOFM nr. 2/2021 reglementează modul de acordare din bugetul asigurărilor pentru șomaj a sumelor prevăzute de art. I alin. (1) din OUG nr. 220/2020 privind aplicarea unor măsuri de protecție socială după 1 ianuarie 2021 în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea unor acte normative.
OUG nr. 226/2020 prorogă termenele de aplicare a unor măsuri adoptate în 2020 în sprijinul contribuabililor aflați în dificultate ca urmare a crizei provocate de pandemia de COVID-19. Printre cele mai importante prevederi ale OUG nr. 226/2020: prelungirea, până la 31 martie 2021 inclusiv, a termenului de depunere a cererilor pentru eșalonarea simplificată a obligațiilor fiscale conform OUG nr. 181/2020; prelungirea, până la 31 martie 2021, a cererilor de anulare a obligațiilor accesorii (OUG nr. 69/2020); restructurarea obligațiilor fiscale restante la 31 decembrie 2020 (OG nr. 6/2019).
Potrivit OUG nr. 227/2020, obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 martie 2020, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă cuprinsă între minimum o lună și maximum 9 luni.
Actul normativ stabilește cadrul legal cu privire la instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de finanțare din fonduri publice naționale și/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19. Scopul schemei de ajutor de stat este de a reduce impactul negativ asupra operatorilor economici din sectorul turistic, prin acordarea unui ajutor nerambursabil destinat acoperirii parțiale a pierderii din cifra de afaceri sau rulaj, în cazul agențiilor de turism, suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019, în cuantum de 20%, pentru anumite categorii de emitenți, înregistrați în scopuri fiscale pe teritoriul României. Valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordat unui beneficiar prin această schemă este de 800.000 euro/întreprindere.
Prin OUG nr. 220/2020 sunt prelungite o serie de măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor, cum ar fi pentru stimularea angajării de persoane în vârstă de peste 50 de ani sau cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani; pentru beneficiarii de lucrări realizate de persoanele care prestează activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.
Ordinul nr. 3.682/2020 prevede că măsura „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” este valabilă până la 30 iunie 2021, iar plățile în cadrul acesteia vor fi efectuate până la 31 decembrie 2023. Conform actului normativ, în condițiile în care valabilitatea măsurii va fi prelungită prin modificarea legislației în vigoare, prevederea se va aplica de drept și asupra acestei proceduri și anexelor acesteia.
Ordinul nr. 3.680/2020 prevede că măsura „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” este valabilă până la 30 iunie 2021, iar plățile în cadrul acesteia vor fi efectuate până la 31 decembrie 2023. Actul normativ prevede, totodată, că în condițiile în care valabilitatea măsurii va fi prelungită prin modificarea legislației în vigoare, prevederea se va aplica de drept și asupra acestei proceduri și anexelor acesteia.
Actul normativ clarifică dispozițiile OMFP nr. 2.100/2020, respectiv definiția obligațiilor bugetare restante. Astfel, în scopul accesării facilităților prevăzute de OUG nr. 69/2020, sunt considerate restante și obligațiile bugetare datorate de debitorul aflat în insolvență pentru care s-a împlinit scadența până la data de 31 martie 2020 inclusiv, independent de existența unui tabel de creanțe sau a unui program de plată a creanțelor.
Sunt modificate formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit” și instrucțiunile de completare a acestuia în sensul introducerii unui rând pentru evidențierea bonificației aplicate conform OUG nr. 33/2020, cu modificările și completările ulterioare. OUG nr. 33/2020 reglementează acordarea unei bonificații pentru plata la termen a impozitului pe profit, datorat pentru trimestrele I-III ale anului 2020.
Actul normativ stabilește noile modele ale cererii, declarației pe proprie răspundere și listei cu participanții la activitatea sportivă cărora le-a fost suspendată activitatea, care urmează să beneficieze de indemnizația prevăzută de art. XV alin. (2) din OUG nr. 30/2020, cu modificările și completările ulterioare.
Actul normativ stabilește noile modele ale cererii, declarației pe proprie răspundere pentru solicitarea indemnizației prevăzute de art. XV alin. (4) din OUG nr. 30/2020, cu modificările și completările ulterioare. Sunt avute în vedere persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe, care și-au întrerupt activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului pe perioada stării de urgență sau a stării de alertă.
Legea nr. 282/2020 aduce unele modificări OUG nr. 132/2020 referitoare la reducerea timpului de muncă a salariaților și condițiile în care se acordă angajatorilor indemnizația de 2.500 lei pentru desfășurarea activității angajaților în regim de telemuncă, în perioada stării de urgență sau de alertă.
HG nr. 1.046/2020 reglementează prelungirea, până la 30 iunie 2021, a acordării măsurilor prevăzute de art. 1 și art. 3 din OUG nr. 132/2020, cu completările ulterioare. Pentru măsura prevăzută la art. 3 din OUG nr. 132/2020, cu completările ulterioare, actul normativ stipulează că indemnizația este acordată, în continuare, profesioniștilor și persoanelor care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005, republicată, cu modificările ulterioare, care au beneficiat de indemnizația prevăzută la art. XV alin. (1) din OUG nr. 30/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare.
OUG nr. 205/2020 instituie o schemă de ajutor de stat pentru producătorii vitivinicoli care desfășoară activități pentru producerea strugurilor pentru vin, respectiv persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale și persoane juridice, în contextul pandemiei de coronavirus.
Actul normativ înlocuiește anexa la Ordinul MMPS nr. 848/2020 și stabilește noile modele ale cererii, declarației pe proprie răspundere și listei persoanelor cu care societățile cooperative au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005, cărora le-a fost întreruptă activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, și care urmează să beneficieze de indemnizația acordată în baza art. XV alin. (1) din OUG nr. 30/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, și a OUG nr. 32/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 60/2020, pe perioada suspendării temporare a convențiilor individuale de muncă.
Ordinul nr. 3.896/2020 conține, în anexă, procedura de eșalonare la plată aplicabilă obligațiilor fiscale principale și accesorii administrate de organul fiscal central, a căror scadență/termen de plată s-a împlinit după data declarării stării de urgență și nestinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală, pentru care debitorii pot depune cereri de eșalonare la plată.
Obiectivul principal al schemei aprobate prin Ordinul nr. 4.003/2020 îl reprezintă sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii care realizează activități specifice cu caracter inovativ, având ca scop principal demonstrarea funcționalității și verificarea unui anumit concept de produs, serviciu sau proces, în domeniile de specializare inteligentă menționate în anexa la ordin.
Legea nr. 247/2020 are ca obiect de reglementare instituirea schemei prevăzute de OUG nr. 148/2020 referitoare la ajutorul de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică. Potrivit legii, beneficiarii prevăzuți la art. 4 alin. (1) din OUG nr. 147/2020 sunt eligibili la solicitarea ajutorului de stat dacă îndeplinesc cumulativ o serie de criterii, printre care și deținerea unui proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, încheiat până la data de 15 iulie 2020 inclusiv, în care procentul de calamitare prevăzut de ordonanță este de peste 30% aferent culturii calamitate.
Actul normativ prevede aplicarea procedurii alternative simplificate de acordare a eșalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligațiile bugetare principale și accesorii a căror scadență/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanșată starea de urgență și până la data eliberării certificatului de atestare fiscală. Este reglementată, totodată, prelungirea până la 25 decembrie 2020 a perioadei în care nu se percep dobânzi și penalități pentru obligațiile fiscale neachitate la termen, a căror scadență s-a împlinit după declanșarea stării de urgență.
În actul normativ sunt prevăzute modelele cererii, declarației pe propria răspundere a angajatorului privind întreruperea activității în perioada stării de urgență/de alertă sau ca urmare a hotărârii Comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență și listei persoanelor care urmează să beneficieze de plata indemnizației, prevăzută la art. XII alin. (1) din OUG nr. 30/2020 (șomaj tehnic).
Actul normativ reglementează modelele cererilor, declarației pe propria răspundere și listei persoanelor care urmează să beneficieze de plata indemnizației prevăzute la art. XII alin. (1) din OUG nr. 30/2020, cu modificările și completările aduse prin OUG nr. 32/2020, prevăzute în anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din acest ordin.
Potrivit actului normativ, bunurile ce pot fi achiziționate potrivit art. 6 alin. (1) din ordonanța de urgență sunt bunuri noi, din categoriile prevăzute în Anexa nr. 1 a Ordinului, precum sisteme de calcul tip laptop/notebook; tablete; smartphone; echipamente periferice de intrare și ieșire aferente bunurilor prevăzute anterior etc.
Sunt aduse modificări și completări Codului fiscal, care se aplică începând cu luna august 2020, referitoare la plătitorii de impozit pe profit, plătitorii de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, respectiv de impozit pe venit.
Legea nr. 153/2020 conține și derogări de la prevederile Codului fiscal și ale Legii nr. 170/2016 referitoare la calculul impozitului pe profit/pe veniturile microîntreprinderilor, impozitului pe venit și impozitului specific, pentru anul 2020.
Recalcularea impozitului specific
Scutiri de TVA pentru livrări/importuri/achiziții intracomunitare pentru echipamente destinate prevenirii și combaterii COVID-19
Prelungirea, până la data de 25 octombrie 2020 inclusiv, a termenului de aplicare a noilor reguli pentru soluționarea deconturilor cu sume negative de TVA
Bonificație de până la 10% din impozitul pe venitul anual și de până la 10% din contribuția de asigurări sociale, începând cu anul 2021, pentru persoanele fizice care realizează venituri din activități independente
Bonificații pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și plata obligațiilor fiscale anuale pentru anul 2019, precum și prorogarea termenului de depunere a acestei declarații până la data de 30 iunie 2020 inclusiv
Prin derogare de la prevederile Codului fiscal, nu s-a făcut plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, care au importat, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență și în următoarele 30 de zile calendaristice de la data încetării stării de urgență, medicamente, echipamente de protecție, alte dispozitive sau echipamente medicale și materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea și combaterea COVID-19.
Contribuabilii plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare și plată, care au plătit impozitul datorat pentru trimestrul I al anului 2020, respectiv pentru plata anticipată aferentă aceluiași trimestru, până la termenul scadent de 25 aprilie 2020, inclusiv, au beneficiat de o bonificație calculată asupra impozitului pe profit datorat.
Prin derogare de la prevederile privind Codul fiscal, contribuabilii care aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial, pot efectua plățile anticipate trimestriale pentru anul 2020, la nivelul sumei rezultate din calculul impozitului pe profit trimestrial curent. Modul de calcul se păstrează pentru toate trimestrele anului fiscal 2020.
Societățile mici și mijlocii care și-au întrerupt total sau parțial activitatea în baza deciziilor emise de autoritățile publice, pe perioada stării de urgență, cu condiția deținerii certificatului de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, au beneficiat de amânarea la plată pentru serviciile de utilități, electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet, precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare.
Termenul pentru depunerea intenției de restructurare (OUG nr. 6/2019 privind facilități fiscale) a fost prorogat până la data de 31 iulie 2020 (vechiul termen era 31 martie 2020), iar termenul de depunere a cererii de restructurare a fost prorogat până la data de 30 octombrie 2020 (vechiul termen era 31 iulie 2020).
Pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 29/2020 și neachitate până la încetarea măsurilor prevăzute de starea de urgență (plus încă 30 de zile de la încetarea stării de urgență) nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform Codului de procedură fiscală. Aceste obligații fiscale neachitate nu se consideră obligații restante.